În drum spre casa unor prieteni, unde e invitată la cină, Peri – soţie casnică şi mamă a trei copii – este pusă în faţa unui fapt neplăcut: îi este furată geanta de pe bancheta din spate a maşinii. Reuşind s-o recupereze şi cercetîndu-i cu mîini tremurătoare conţinutul, dă peste o poză polaroid din anii de studenţie la Oxford, ce are în centru un profesor charismatic şi nonconformist înconjurat de trei studente. Imaginea îi readuce dintr-odată în minte trecutul.
Mai întîi îşi vede familia scindată, în care mama este sensibilă la moştenirea religioasă, pe cînd tatăl se închină raţiunii, privind credinţa ca pe o formă de ignoranţă. Apoi anii de studenţie la Oxford, unde se împrieteneşte cu Shirin, o englezoaică-iraniană atee, şi cu Mona, o americancă-egipteană religioasă, cu care poartă discuţii aprinse despre islam şi feminism în casa din Jericho unde locuiesc împreună. Trei tinere aduse împreună de capriciile sorţii, Shirin, Mona şi Peri sînt Păcătoasa, Credincioasa şi Nehotărîta, care încearcă să treacă peste diferenţe şi prejudecăţi şi să-şi găsească locul într-o lume din ce în ce mai ameninţătoare.
„Deşi abordează în continuare teme spirituale, Shafak a început să-şi ancoreze tot mai mult romanele în lumea reală. În Cele trei fiice ale Evei, analizează cu fineţe atît constrîngerile, cît şi plăcerile feminităţii.” (The Guardian)
În romanul său, Elif Shafak surprinde starea de tensiune a lumii de după 11 septembrie.
dive in ↓
ISBN: 9789734681587
Published in: 2017
Number of pages: 424
Genres: Drama
Booksy Activity:
Yo, let’s see how we can vibe this book into your virtual library, making it fit right in with the rest of your lit collection.
Hey, you gotta be logged in to check out this part. Go ahead, sign in, and then come back to this book’s page.