„Omul în căutarea sensului vieții” este o lucrare de referință ce combină mărturia personală a lui Viktor Frankl din timpul Holocaustului cu dezvoltarea teoriei sale psihologice, logoterapia. Cartea descrie experiențele îngrozitoare trăite de Frankl în lagărele de concentrare naziste, inclusiv la Auschwitz, dar în același timp explorează modul în care, chiar și în cele mai crunte suferințe, omul poate găsi un sens al vieții. Frankl subliniază că supraviețuirea în astfel de condiții nu ține doar de rezistența fizică, ci mai ales de cea mentală, de abilitatea de a găsi un scop, chiar și în durere. El dezvoltă ideea că „suferința este lipsită de sens, sensul i-l oferim noi prin modul în care reacționăm la ea”.

A doua parte a cărții se concentrează pe teoria logoterapiei, o formă de psihoterapie care pornește de la premisa că principala motivație a omului este dorința de a găsi sens în viață. Frankl demonstrează cum această căutare a sensului este fundamentală pentru a face față suferinței, oferind exemple concrete din experiențele sale și ale altor deținuți. Mesajul central al cărții este unul de speranță, arătând că indiferent de circumstanțe, omul are întotdeauna libertatea de a alege cum să răspundă provocărilor vieții.